Melodrama, natură şi artă.
Cercetarea melodramatică înseamnă studiul acelor lucruri care au de-a face cu bunăstarea fiinţelor umane care trăiesc în societate. De unde rezultă că nu există pe planeta Terra o ştiinţă mai importantă şi mai interesantă. Mă tem totuşi că multă lume ar putea considera cercetarea melodramatică o simplă extensie a ştiinţei antropologice, sau un efort de a pune în funcţiune o (altă, nouă) intolerabilă birocraţie, care să patroneze orice acţiune a vieţilor noastre şi poate chiar să încerce să ne amelioreze rasa, ca şi cum ar fi vorba de nişte vite.
Nu acesta e punctul nostru de vedere. Platon şi Rabelais, Campanella şi Morus, au fost printre primii care au anunţat principiile cercetării melodramatice. Trebuie să existe melodramă, au recunoscut toţi aceşti mari pionieri, căci sănătatea societăţii, la fel ca sănătatea trupului e marcată atât de fluxul expansivităţii cât şi de refluxul retenţiei, iar propensiunea spre melodramă e justificată de faptul că fără melodramă nu poate exista fericire. Misiunea cercetării melodramatice e tocmai descoperirea unei noi fericiri şi a unei noi libertăţi.
Privind astfel procesul cercetării melodramatice suntem feriţi de pericolul de a o considera o interferenţă artificială cu Natura. După cum o spune şi Campanella, în Cartea Naturii pot fi citite legile vieţii şi ale guvernării. Sau, după cum spunea şi Quernel acum trei secole: "Natura e melodrama universală". Toate animalele sunt riguros melodramatice; gradul de elaborare al melodramei merge de mână cu gradul de inteligenţă al speciei. Chiar şi gândacul, care trăieşte pe ceea ce noi numim mizerie îşi petrece timpul cultivându-şi propria melodramă. Orice melodramă, în cel mai adevărat sens al cuvântului, nu e decât o metodă din ce în ce mai complexă şi extinsă de purificare - purificarea condiţiilor de viaţă prin legi sănătoase, purificarea propriilor noastre minţi prin o mai bună cunoaştere, purificarea sufeletelor noastre printr-un mai devotat simţ al responsabilităţii melodramatice şi purificarea rasei înseşi printr-o melodramatică eugenie luminată, ajutând în mod conştient natura în efortul ei manifest de a întrupa noi idealuri de viaţă. Nu omul, ci natura, a realizat această idee curajoasă de a plasa în vîrful piramidei trofice antropoide stând pe picioarele din spate, eliberându-le membrele din faţă pentru realizarea aspiraţiilor sufleteşti, cum ar fi arta, în speţă forma ei melodramatică. Nu putem decât să urmăm umili aceeaşi cărare, eliberând forţele latente ale vieţii şi suprimându-le pe acelea care nu mai servesc scopurile ei prezente, după cum bine spunea şi Shakespeare:
"Nature is made better by no mean
But Nature makes that mean...
This is an art
Wich does mend Nature, change it rather, but
The art itself is Nature."
