„La memorialul de la Sighet iei parte la o sfănta înmormantare. Se îngroapă uneltele însângerate ale comunismului, se plâng victimele date trupului țării. Capul e plecat, pumnul e strâns - dorind dreptate, auzul se ascute, iar durerea se vrea razbunată.”
Cătălina Matei, elevă de la Liceul "George Enescu" din București participantă la școala de Vară de la Sighet
Crimele comunismului și alte efecte speciale melodramatice
Tematizarea istoriei are nevoie de efecte speciale. Fără efecte de sunet nici un film nu face doi bani. Se știe că peste 90% din filmele de succes de astăzi se bazează pe efecte speciale si de postproductie. Chiar dacă se investește mult timp, multi bani și multă putere de calcul în aceste efecte speciale, asta nu înseamnă că sunt prea sofisticate. Oricat ar fi nivelul de complexitate al animațiilor și simulării de tornade, explozii sau cutremure, multe din efectele 3d sunt direcționate spre un homunculus senzorial simplist care percepe doar efecte puternice și violente. Daca ai altera ușor doar freamătul frunzelor dintr-un colț al ecranului, percepția ar fi moartă. Dar daca scufunzi Titanicul încă odată, o sa ai toată atenția publicului.
Pentru a produce dramatic postcomunismul este nevoie de postproducție în studiouri de sunet, design, arhitectură și în ateliere de artiști vizuali.
Nici în film, nici în muzeu, nici pe scena nu poți afecta publicul, nu îl poți convinge dacă nu te bazezi pe efecte speciale din cele mai turbulente, violente și excitante. Suferința, durerea, teroarea trebuie să fie experiențială ca să poată fi memorabilă. În Romania trecuturile istorice medievale, preistorice și moderne sunt în competiție directă unele cu altele pentru atenția împrăștiată a tinerilor de azi, pentru spații de expunere inexistente și pentru fonduri din ce in ce mai mici. Competiția asta fără milă se desfășoară și la nivelul valorii de șoc a trecutului. Ce poate șoca cel mai mult din trecutul istoric al țării?
Un exercițiu fertil ar fi să vedem ce perioade din istoria țării pot fi activ tematizate si transformate în muzee si parcuri tematice astăzi și care evident te fac să uiți și să te plictisești. S-ar putea inaugura un memorial interactiv al bătăliei de la Posada sau de la Călugareni? Putem sa ne imaginăm un display dolby surround cu numeroasele invazii barbare de pe teritoriul țării noastre? Acestea ar fi desigur niște exemple de display-uri interactive, diferite de niște simple muzee de ceară de tipul celor care comemorează semnarea unor tratate, armistiții sau a încoronărea unor conducatori și voievozi locali. Oricăt de fastuos și înălțător ar fi ceremonialul de la curtea domnească, nimic nu se compară cu pământul ars, casele pustiite și cadavrele celor care au luptat pentru neatârnarea neamului românesc.
În filmele de acțiune americane exista un fel de record al cadavrelor – un body count. Cu cât era mai popular un film, cu atât părea sa fie mai plin de morți și răniți, mai plin de cadavre decât precedentul. Tot așa, parcă urmărind să doboare recordul anterior, cele mai exploatabile dpdv artistic și melodramatic sunt perioadele istorice unde abundă macelurile, jerfta, suferințele și torturile repetate. Experiența gulagului românesc este un fel teren de antrenament pentru senzații tari și percepții ultradure. La școala de vară de la Sighet, tinerii elevi aleși prin concurs din întreaga țară pot simți reprimarea comunistă pe viu într-un mediu însorit și prietenos.
Putem spune ca tinerii si elevii aceștia par să fie segmentul de populație țintit atât de noua propagandă cât și de vechea propagandă. Înainte mergeai cu școala la pușcariile ilegaliștilor comuniști, acum după 1989 mergi la pușcăriile dizidenților anticomuniști. Salvarea tineretului român printr-un exercițiu de trăire directă și dramatică a crimelor comunismului este motivată de un fel de fatalism istorico-pedagogic cu privire la inevitabila spălare pe creier a generațiilor tinere. Și aici remarcăm o competiție cu privire la numărul si prioritatea spălării pe creier a celor tineri.
Trauma este ridicată la nivelul unei experiențe educativ-pedagogice în fostul lagăr comunist. Trauma poate fi un bun profesor. Trauma te ține treaz și deschide ochii.
Dar nu este oare asta și explicația din spatele filmelor de groază cenzurate de părinții grijulii? Dacă vezi și citești ceva sângeros și atroce, nu este atât de sigur că o să devi mai blând, mai milos și mai sensibil.
Un afiș promotional recent pentru Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistenței de la Sighet exemplifică exact această metodologie pedagogică veche/nouă. Supriza constă in faptul ca aceasta metodă pedagogică nu este prea sofisticată, este chiar foarte aproape de funcția basmului modern de tip Frații Grimm.
Pe afiș avem doi copii înmărmuriți, un fel de Hansel si Gratel moderni care stau și privesc printr-un vizor de temniță comunistă. Se văd numai fețele lor privind afară prin aceași deschizătură printr-o ușa de metal groasă si brutală. Deschizătura permitea supravegherea celor din interior fără deschiderea ușii principale. Această ușiță priveau îi lega vizual pe deținuții politici de torționarii lor. Accesul la trecutul uitat, accesul la ce s-a întâmplat înainte de comunism se face prin această ușiță de carceră comunistă. Tinerii actuali, generațiile de după 1989 sunt pierduți, sunt rătăciți pe meleagurile istoriei, s-au pierdut în sălbaticia codrului istoric așternut după întunericul comunist. Harta gulagului românesc vine ca un fel de hartă formată din firimituri istorice prețioase care permit salvarea, întoarcerea acasă și recuperarea memoriei istorice pierdute. Dar istoria lui Hansel si Gratel a copiilor recuperați si atrași într-un mediu excitant, plin de senzații puternice și efecte speciale lacrimogene ascunde o casă de turtă dulce-amară, cu uși grele ca un cuptor de reeducare ideologico-alchimică. Lecția sumbră istorica este ca întradevăr, în lipsa oricărui marcaj prin codrul istoric poți ajunge oricând la prima casă corecțională, luminată și primitoare.
Urmărind morala neintenționată a basmului de tip Grimm și aplicațiile ei moderne postcomuniste, o sa avem surpriză neplăcută să nimerim și noi prin codrul istoric tot într-un cadru concentraționar, iarăși într-un locus al încarcerării ideologice ferecate. Privind acest afiș îi vedem pe tinerii de azi care sunt ei inșiși deținuți, hrăniți și îngrășați sistematic cu seminarii, prelegeri, lansări de carte și conferințe la fiecare ediție nouă a școlii de vară de la Sighet. Pe afiș scrie „vreți să înțelegeți Romania de azi?” - și acesta trebuie înțeleasă ca o întrebare capcană menită sa atragă tineri într-o experiența de neuitat. Acesta pare să fie afișul unei agenții turistice care ne atrage în inima iadului comunist reconstruit pentru nevoile prezentului.
Efectele 3d vin în ajutorul istoriei și al locației îndepărtate. În 2008 Fundația Academia Civică și SpiderNET lansează dvd-ul „Muzeul de luat acasă” - o vizită virtuală tridimensională a Muzeului Memorial Sighet. După cum ne informează situl oficial, firma SpiderNET se ocupă de proiecte de software educațional și corporate training. Ei au realizat practic un muzeu al crimelor comuniste „de luat acasă”. În Romania eLearning-ul, îmbunătățirea prin mijloace electronice a proceselor de învățare și predare, este aplicat cu succes pentru a realiza o experiența căt mai completă a pușcăriilor regimului totalitar cu ocazia unui tur virtual. Nu am avut niciodată un dvd 3d cu Muzeul Partidului Comunist, dar slavă designerilor 3d și animatorilor avem pușcării comuniste modelate exact după realitatea comemorativă a prezentului. Virtualizarea crimelor comunismului permite asimilarea penitenciarului devenit muzeu cu arhitectură 3d de joc de-a istoria și suferința pe nivele de tortură, deportare și rezistență. Sobrietatea statisticilor, enumerarea lagărelor si victimelor comuniste, uscăciunea științifică cu care sunt livrate materialele istorice riscă parcă să asigure uitarea, numerologia sacră deranjează scopului eduativ. Sentimentul fricii și al terorii, emoția suferinței adaugă exact un plus esențial de convingere a simțurilor indiferente la înșiruiri de cifre. Acestă bombardare sentimentală este esențială și pare că face parte dintr-un proces de decontaminare programată. Comunistologii care conduc seminariile de la Sighet vorbesc activ despre decontaminare, decomunizare ca și cum s-ar vorbi despre o chemoterapie intensivă. Supradoza de emoție, durere și calvar comunist asigură și un fel de experiență 4d. La dimensiunile grafice 3d se adaugă totdeuna o experiența emoțională sfășietoare legată de conținutul sentimental al relatărilor care sporesc realismul și conferă un fel de comuniune senzorială la toate nivelele.
Detaliile torturii, lupta eroică contra atacantului străin sau puterii totalitare este tematizată astăzi cu succes în cadrul unor muzee și case memoriale din fostul lagăr comunist. Această tematizare nu folosește doar artefacte, statistici, acte, povestiri orale, arhive foto si alte dovezi clasice. Componenta poate cea mai interesantă și atrăgătoare o constituie aportul unor artiști contemporani, ai unor creatori de instalații interactive, instalații de sunet, coloane sonore, designer-i și chiar artiști plastici. Fie că modelează peisagistic sau că propun ansambluri sculpturale sau că dedică lucrări deja existente, fie că sunt plătiți sau nu, acesti colaboratori și specialiști în efecte speciale sunt în mare parte responsabili pentru impactul turistic și propagandistic al acestor locații muzeale. Conștient sau nu, aceștia manufacturează consensul istoric cu privire la trecutul recent și sunt adânc implicați în valoarea de șoc a acestor parcuri tematice anticomuniste. Sighet este un exemplu românesc, dar a servit ca precursor, cum ne asigura comunistologul Stephane Curtois și pentru alte muzee din Europa de est. Prepararea realității sporite a terorii în prezent se poate face prin mijloace tehnologice și estetice artistice actuale.
Casa Terorii nu este un film de groază mexican. Terror háza este un nou tip de muzeu dedicat terorii și groazei dictaturilor fasciste și comuniste din Ungaria. Deschis în 2002, el este o atracție turistică și are o coloană sonoră special compusă cu orchestră de coarde, mixuri stereofonice și efete de sunet terifiante.
Muzeul Revoltei din Varșovia (pl. Muzeum Powstania Warszawskieg) lansat în 2004 este și el în mare parte dotat cu instalații de sunet și instalații interactive care permit un imersiunea totală. Vorbim aici aprope de un fel de „tunelul groazei” istorice prin care sunt invitați să treacă vizitatorii. Imersiunea într-un segment modelat dupa canalizările Varșoviei, loc prin care circulau si se aprovizinau cei din rezistență, este o experiență brutală de șoc și dezorientare senzorială, lipsită doar de elementul olfactiv ca să fie completă. Există un zid in inima construcției cu urme artificiale de gloanțe si sunetele unei bătăi de inimă constante care transmite emoție, frică și te ține cu sufletul la gură. Continuu, în întreg muzeul, pe toată desfășurarea orelor de vizită are loc un bombardament aerian simulat non-stop. Ghida principală spunea că aici la noi războiul nu se termină niciodată. Și întradevăr noile muzee tematice ale groazei, rezistenței și terorii se declanșează și o iau de la capăt după apăsarea unui simplu buton de pornire. Angajații și paznicii din interior joacă deja rol de victime sau torționari în funcție de uniforma purtată și special croită cu logo-ul muzeului. Sunetul este în loop și explicațiile sunt în loop.
Linkuri utile
http://www.memorialsighet.ro
http://muzeuldeluatacasa.ro/
http://www.terrorhaza.hu
http://www.1944.pl
